ro
Jill Alexander Essbaum

Casnica

Avise-me quando o livro for adicionado
Para ler este livro carregue o arquivo EPUB ou FB2 no Bookmate. Como carrego um livro?
Anna Benz amintește de Karenina, combinând în plus senzualitatea periculoasă din 50 de umbre ale lui Grey și disperarea Doamnei Bovary.
Anna Benz, o americancă în vârstă de aproape 40 de ani, locuiește cu soțul său elvețian, Bruno – care este bancher – și cei trei copii mici ai lor într-un orășel liniștit de lângă Zürich. Deși duce o viață prosperă și așezată, Anna simte că e în pragul unui colaps mental. În derivă și incapabilă să comunice cu soțul ei și să-și înțeleagă propriile gânduri și sentimente, Anna încearcă să-și regăsească entuziasmul cu ajutorul unor experiențe noi: cursuri de germană, analiză jungiană și o serie de aventuri sexuale în care intră cu o nonșalanță ce o uimește până și pe ea.
Dar situația devine tot mai apăsătoare și vârtejul de minciuni îi scapă de sub control.
Pentru că a trecut dincolo de limitele moralei, Anna va descoperi că nu mai există întoarcere.
“Un roman de debut despre Anna, o casnică plictisită care, asemenea eroinei cu același nume din romanul lui Tolstoi, se aruncă într-o aventură psihologică și sexuală a autocunoașterii.“ – The Oprah MaMagazine
“Senzual și profund, acest roman extraordinar de bine scris dezvăluie sufletul sfâșiat al unei femei.“ – People
“Cartea lui Essbaum e construită impecabil, meticulos, iar alternanța trecut-prezent e redată cu mare virtuozitate.“ – Chicago Tribune
“În copilărie visam să ajung o romancieră faimoasă. Scriam povești care erau minunate, așa cum sunt invențiile copilăriei, dar sunau îngrozitor. Mai târziu mi-am dat seama că mă pricep la jocul poeziei, apoi versurile au devenit paragrafe…“ – Jill Alexanander Essbaum
Este livro está indisponível
313 páginas impressas
Publicação original
2017
Ano da publicação
2017
Já leu? O que achou?
👍👎

Nas estantes

  • Simona Curea
    Sim
    • 64
    • 4
fb2epub
Arraste e solte seus arquivos (não mais do que 5 por vez)