ro
Erich Maria Remarque

Obeliscul negru

Avise-me quando o livro for adicionado
Para ler este livro carregue o arquivo EPUB ou FB2 no Bookmate. Como carrego um livro?
Suntem în primăvara anului 1923, când Germania încearcă să-şi revină după Primul Război Mondial. Inflaţia creşte, iar marca germană se devalorizează şi ajunge să fie folosită drept hârtie de tapet în odăile celor disperaţi, ca un accesoriu al indiferenţei. Tânărul Ludwig Bodmer, angajat al firmei de monumente funerare Heinrich Kroll & Fiii, face cunoştinţă cu mica societate boemă care-l ajută să-şi uite măcar pentru o noapte, două îndoielile. Cu toată degradarea economică ce apasă viaţa locuitorilor, şarmul şi eleganţa anilor 1920 supravieţuiesc şi schiţează o mică pânză a existenţei vag amprentate de un lux vetust în hotelul Walhalla, în clubul de noapte Rote Muhle şi la bodega Blume. Ludwig, a cărui tinereţe a fost furată de război, e frământat de întrebări legate de viaţă în mijlocul acestui haos. Aşa ajunge să o întâlnească pe Isabelle, tânăra tulburată alături de care speră că va găsi iubirea, salvarea atât de căutată, dar şi sensul atrocităţilor unui război pe care lumea, încercând să subziste, deja începe să le uite.
Este livro está indisponível
498 páginas impressas
Publicação original
2017
Ano da publicação
2017
Já leu? O que achou?
👍👎
fb2epub
Arraste e solte seus arquivos (não mais do que 5 por vez)